Ești martorul unor evenimente haotice în lume. Imaginează-ți că ești în mijlocul acestor evenimente, supraviețuindu-le. Lasă-le să te învețe ce ar trebui să faci, cum ar trebui să te pregătești și să gândești, care ar fi cea mai înțeleaptă cale de acțiune. Permite-le acestor evenimente teribile și tulburătoare să te instruiască. Nu le evita pur și simplu, nu te speria de ele, nici nu te cufunda în fricile și fanteziile tale. În schimb, lasă-le să te instruiască, căci ele te pregătesc pentru lumea nouă— un nivel nou de haos si dezechilibru planetar.
Chiar și din punct de vedere geologic, planeta devine mai instabilă. Este afectată de evenimentele de la suprafață și de corpuri cerești mai mari din universul fizic. Omenirea a alterat circumstanțele vieții prin abuzul iresponsabil și suprasolicitarea resurselor lumii, precum și prin poluarea aerului, apelor și solului.
Acum va trebui să înfruntați consecințele și să stabiliți o nouă fundație, una sustenabilă, pentru a trăi în lume. Va necesita o schimbare de atitudine fundamentală, o schimbare de gândire, o schimbare de activități atât de profundă încât majoritatea oamenilor nu vor nici măcar să o ia în considerare, sau cred că nu este posibilă.
Dar natura însăși vă va arăta nu numai că această schimbare lăuntrică este posibilă, ci necesară. Natura schimbă condițiile de interacțiune pe pământ.
