DSC_0146 copy

Marshall Vian Summers și-a dăruit ultimii 36 de ani din viață pentru primirea și predarea în tăcere a Noului Mesaj de la Dumnezeu.

În mare parte din an, el lucrează în Munții Stâncoși din Statele Unite, unde trăiește retras, înconjurat de familia sa și de apropiații săi.

Cu rare ocazii, Marshall călătorește în alte locuri din Statele Unite și în afară pentru a oferi avertismentul, binecuvântarea și pregătirea cuprinse în Noul Mesaj.

TINEREȚEA

Marshall a fost aprins spiritual la o vârstă fragedă, mai ales prin experiențele sale în natură. Ca tânăr adult, călătoriile sale prin sălbăticiile Americii de Nord au contribuit la educația lui misterioasă.

După absolvirea universității, a devenit profesor pentru copiii orbi. În această perioadă a început să experimenteze și să se bazeze pe o Voce Lăuntrică să-l călăuzească în munca lui.

Recunoscut pentru talentele sale în acest domeniu, i s-a oferit oportunitatea să facă din asta munca vieții sale. Însă Vocea Lăuntrică l-a constrâns să refuze și să intre din nou în sălbăticie timp de multe luni. După această perioadă de socoteală și renunțare, el s-a întors în lumea oamenilor și a culturii și a început să predea principiile Cunoașterii de Sine, ceea ce a făcut timp de câțiva ani.

În 1981, la vârsta de 32 de ani, a avut o întâlnire directă cu Cei Nevăzuți, Prezența Angelică, cea care l-a călăuzit și l-a pregătit în tot acest timp. Această întâlnire i-a schimbat cursul vieții pentru totdeauna și l-a inițiat într-o relație mai profundă cu ei, necesitând ca el să-și ofere viața lui Dumnezeu.

La scurt timp după această întâlnire, Marshall a știut că trebuie să-și părăsească studenții și învățătura, relațiile și casa din oraș pentru a rătăci din nou. Aceasta a fost o perioadă dificilă, inexplicabilă și sihastră pentru el. Rătăcirea sa l-a făcut să se retragă în deșertul Sud-Vestului american, unde Prezența Angelică a venit din nou la el. Și așa a început procesul misterios și lung de a primi Noul Mesaj al lui Dumnezeu pentru umanitate.

UN DRUM LUNG

În anii ce-au urmat, rolul lui Marshall ca învățător a trebuit să evolueze astfel încât el, fiind cel destinat să primească Noul Mesaj și să devină Mesagerul acestuia, să fie pregătit. A trebuit să aibă suficientă înțelepciune lumească și destulă abilitate și integritate în rolul de comunicator, în rolul de învățător și în rolul unuia care este vizionar și care are pătrundere, pentru a fi capabil să primească un Mesaj de-o așa importanță, oferit de-a lungul unei perioade foarte lungi de timp. El a trebuit să învețe despre realitatea și spiritualitatea vieții inteligente din Univers, care este denumită Marea Comunitate în Noul Mesaj. În plus, el a trebuit să fie capabil să îndure mii de ore de contact direct cu Prezența Angelică, primind și înregistrând Noul Mesaj de la Dumnezeu. Acest lucru l-a supus unei mari presiuni, atât mental, cât și fizic. Este un proces pe care puțini din lumea de astăzi îl înțeleg.

Deși Marshall Vian Summers a fost trimis pe pământ, fiindu-i destinat să fie Mesagerul, el nu avea să știe acest lucru timp de mulți ani. Urma să îi fie dezvăluit mult mai târziu, în stadiile ulterioare ale primirii Noului Mesaj. Căci există întotdeauna riscul ca Mesagerul să dea greș – prin modificarea Mesajului, negând Mesajul sau nefiind în stare să facă sacrificiile continue necesare pentru primirea și prezentarea Mesajului. Așadar, a fost necesar ca Marshall să atingă un nivel de maturitate și înțelepciune individuală pentru a primi misiunea și chemarea mai înaltă ce erau ale lui de revendicat.

PREZENTUL ȘI CĂLĂTORIA CE-L AȘTEAPTĂ

Deși el a purtat greutatea și responsabilitatea acestei noi Revelații timp de mulți ani, Marshall Vian Summers și-a păstrat umilitatea și umanitatea de-a lungul întregii sale călătorii lungi și inexplicabile de a aduce un Mesaj Nou de la Dumnezeu în lume. Niciun Mesager n-a putut vreodată să facă asta de unul singur. Așadar, o serie misterioasă de evenimente a adus oameni la el. Prima care l-a găsit și care i s-a alăturat a fost soția lui, care l-a susținut încă din 1983 și care a făcut propriile ei sacrificii pentru a se asigura că Noul Mesaj poate fi transmis. De-a lungul anilor, un mic grup de indivizi, unul câte unul, au urmat o chemare care i-a dus într-un final la asumarea rolului lor de a susține această mare lucrare. El a fost, de asemenea, binecuvântat cu un fiu, care a ales acum să i se alăture în misiunea sa.

Acum, după ani de lucru în tăcere fără recunoaștere lumească, pentru el și pentru cei chemați să-l ajute a sosit timpul să-i aducă umanității darul Noului Mesaj în aceste vremuri cu mari schimbări și incertitudini.

Ascultă revelația originală: Povestea Mesagerului (în engleză)