Mulțimea

Ascultă revelația originală rostită în engleză:

Descarcă (click dreapta pentru a descărca)

După cum i-a fost dezvăluit
Mesagerului lui Dumnezeu
Marshall Vian Summers
pe 16 februarie 2013
în Boulder, Colorado

Despre această înregistrare


Ceea ce auziți în această înregistrare audio este vocea Mulțimii Angelice vorbind prin Mesagerul Marshall Vian Summers.
 
Aici, comunicarea originală a lui Dumnezeu, care există dincolo de cuvinte, este tradusă în limba și înțelegerea umană de către Mulțimea Angelică ce veghează asupra lumii. Apoi, Mulțimea transmite Mesajul Domnului prin Mesager.
 
În acest proces remarcabil, Vocea Revelației vorbește din nou. Cuvântul și Sunetul se află pe pământ. Pentru prima oară în istorie, înregistrarea revelației originale rostite vă este oferită ție și lumii pentru a o experimenta.
 
Fie să primești acest dar al Revelației și fie să te deschizi la primirea Mesajului său unic pentru tine și pentru viața ta.


Notă cititorului:
Această traducere i-a fost furnizată organizației The Society de către studenții Noului Mesaj, care s-au oferit în mod voluntar să traducă textul original din engleză. Noi punem la dispoziție această traducere în forma ei timpurie ca oamenii să aibă șansa de a experimenta o parte din Noul Mesaj în propria limbă.

Există o Mulțime măreață, Prezența Angelică ce veghează această lume și pe care o păzește de foarte mult timp.

Cât de diferit este acest aspect, însă, de convingerile și noțiunile oamenilor, felul în care asemenea Ființe mărețe au fost înfățișate în trecut în cărțile voastre de religie și în mărturiile anumitor oameni.

Dumnezeu nu administrează planeta. Dumnezeu nu conduce clima. Dumnezeu nu mișcă sângele prin venele voastre și nu revarsă apele peste stânci și nu face semințele să încolțească în pământ – căci toate acestea au fost puse în mișcare la începuturile timpurilor.

Dar Dumnezeu a atribuit o Prezență să vegheze viața de pe pământ prin toate întâlnirile și episoadele sale haotice și tragice din istorie – așteptându-i pe acei indivizi care promit mai mult; aducând lucruri pe pământ la momente cheie de răscruce în evoluția umanității; trimițându-l pe unul de-al lor pe pământ să aducă o Învățătură nouă și o înțelegere nouă pentru a schimba conștiența umanității și pentru a devia, dacă se poate, cursul umanității într-un mod pozitiv.

Cei pe care îi cinstiți ca fiind marii Mesageri, marii Sfinți, marii Învățători – cum ar fi Iisus, Buddha și Mohamed – vedeți voi, provin din această Mulțime. Dar când sunt pe pământ, ei sunt ființe umane. Ceea ce îi deosebește pe ei este faptul că sunt aici într-o misiune mai înaltă cu o serie mai mare de responsabilități și cu o răspundere mai mare față de cei care i-au trimis. Viețile lor sunt încercări. Viețile lor sunt istovitoare. Nu este o călătorie pentru cei fricoși sau pentu cei care caută plăcere și odihnă aici pe Pământ.

Mulțimea veghează viața de pe pământ – ascultând, așteptând acele cereri care sunt cu adevărat autentice și reprezintă un apel onest, în special dacă marchează o răscruce în viața unei persoane, în special dacă exprimă o dovadă mai profundă a dorinței de a lua legătura – care nu ia naștere din ambiție, care nu ia naștere din nesăbuință sau experimentare.

Este semnalul faptului că cineva este gata să înceapă să se trezească. Numai Raiul știe care este acest semnal, cum sună el, ce înseamnă și cum trebuie privit.

Pentru voi aici pe Pământ, Mulțimea se aseamănă cu Raiul – o punte de legătură între această lume și Căminul vostru Străvechi, din care ați venit și în care vă veți întoarce în cele din urmă.

Toți cei de pe pământ, toți cei din univers care trăiesc în Separație în realitatea fizică, se vor întoarce la Căminul lor Străvechi în cele din urmă.

Dar câtă vreme sunt aici, ei sunt prizonierii propriilor intenții. Sunt prizonierii culturilor și națiunilor din care fac parte, într-un univers în care libertatea este atât de rară. Însă fiecare a fost trimis aici având o menire mai înaltă – un potențial, o sămânță de înțelepciune, o posibilitate ca, date fiind împrejurările potrivite și dată fiind propria-i onestitate și conștiență, o existență mai înaltă să poată fi inițiată.

În toate lumile din univers în care ființele conștiente au evoluat sau în care au migrat și pe care le-au colonizat, în acele locuri va exista o Mulțime – o Mulțime de proporții mari sau o Mulțime redusă, în funcție de numărul de indivizi și de natura și condițiile acelei culturi și națiuni în univers.

Este un Plan de o amploare pe care nici măcar nu v-o puteți imagina. Religiile pe care le aveți nu-l pot explica. Teologia voastră este mult prea limitată în sfera de aplicare pentru a putea cuprinde un lucru de asemenea dimensiuni. Oricât ați încerca să discerneți semnele și simbolurile vieții de pe Pământ, nu puteți discerne așa ceva. Intelectul vostru nu a fost creat să deslușească ceva de asemenea amploare.

Dar înăuntrul vostru este puterea Cunoaşterii pe care Dumnezeu a pus-o acolo – o inteligenţă mai profundă, un cuget mai profund. Acest cuget este cel pe care Mulțimea îl aşteaptă. Căci dacă acest cuget mai profund dinăuntrul tău își poate face apariția în contextul vieții și al împrejurărilor tale şi poate fi acceptat şi urmat şi primit, vei începe o călătorie nouă în viață. Numai în această privinţă poate fi spus că te-ai naște din nou pe pământ. Numai în această privinţă ar fi acest aspect adevărat și important şi eficace.

Membri de-ai Mulțimii se vor îngriji de anumiți indivizi care aduc o contribuție mai mare la viața de pe pământ, dar numai în cazul în care Cunoașterea mai profundă dinăuntrul acelor indivizi trimite mesajul – mesajul pe care Mulțimea îl așteaptă și pe care îl caută în rândul celor care trăiesc în Separaţie.

Dumnezeu vă permite să fiți în Separație. Dumnezeu vă permite să suferiți. Dumnezeu vă permite să faceți greşeli pentru că din acest motiv ați ales Separația – să aveți această libertate.

Dar, întrucât nu există nicio reală alternativă la Creaţie, existența voastră aici nu este decât parţial reală. Încă este conectată la Creaţie, dar este un mediu în schimbare, evolutiv – un mediu în care viața vă este temporară și provocată si amenințată într-o foarte mare măsură de multe lucruri, unde eroarea şi eşecul vor reprezenta consecința de a trăi fără ca această Cunoaștere să vă fie călăuză.

Dumnezeu îi permite acestui lucru să se întâmple pentru că ați fost făcuți să fiți liberi. Sunteți liberi până și să încercați să nu fiți cine sunteți cu adevărat. Sunteți chiar atât de liberi.

Dar nu poți avea niciodată succes în Separaţie pentru că această Cunoaștere trăieşte înăuntrul tău. Este partea din tine care nu l-a părăsit niciodată pe Dumnezeu și care încă răspunde la Puterea și Prezența Domnului Creaţiei şi la Creaţia însăși.

Gândiți-vă la învățăturile voastre religioase de pe pământ – poveştile, învățăturile și multitudinea enormă de idei asociate cu acestea – și luați-le în considerare în lumina lucrurilor pe care vi le spunem aici astăzi. Căci vă oferim imaginea generală a vieții. Observați contrastul și veți începe să vedeți că trebuie să vă îmbarcați într-o călătorie nouă.

Vechile voastre idei legate de religie și spiritualitate nu vă pot servi decât într-o anumită măsură. Dincolo de asta, ele trebuie lăsate deoparte, căci numai Dumnezeu ştie calea de întoarcere. Numai Dumnezeu cunoaște înțelesul existenţei voastre adevărate și menirea specifică ce v-a adus pe pământ în acest moment, în aceste împrejurări.

Rațiunea trebuie să se plece în cele din urmă. Nu poate decât să urmeze atunci când se pune în slujba unei realități mai înalte. Acest lucru cere smerenie. Acest lucru cere o predare, de-a lungul timpului, în fața Puterii şi Prezenței ce locuiește înăuntrul tău, care nu poate răspunde decât la Izvorul ei.

Mulțimea lasă toate lucrurile să se întâmple pe Pământ. În afară de cazul în care Prezenţa lor este necesară și cerută cu cea mai mare sinceritate, nu vor interveni. Numai la o răscruce majoră, când un Mesaj Nou este menit să-i fie transmis societății, îi vor oferi o înțelegere nouă umanității, o conștiență superioară. Iar acest lucru va avea loc ca răspuns la o schimbare imensă şi potenţial devastatoare pe pământ. De aceea marile Revelații sunt date numai la anumite răscruci majore în evoluția civilizaţiei umane. Ele nu pot fi fabricate. Nu pot fi inventate. Ele nici măcar nu pot fi imaginate, deși mulți oameni au încercat, bineînțeles.

În baza acestora au fost ridicate marile tradiții. Insă tot în baza acestora, marile tradiții nu au putut urma spiritul Revelației care le-a inițiat existența la început. Dumnezeu ştie că fără Cunoaştere, oamenii s-ar afla în eroare în privința acestor lucruri și ar face multe greşeli pe parcurs. Este condiția existenței în Separație.

Însă odată ce începi să descoperi puterea și prezența Cunoaşterii în sinea ta, începi să sfârșești Separația din sinea ta – dintre mintea ta pământească și modul tău pământesc de a te privi și marea inteligență care locuiește înăuntrul tău, o inteligenţă pe care ai avut-o înainte de a ajunge pe pământ și pe care o vei redescoperi odată ce ai plecat.

Această descoperire cere o rezonanță foarte mare cu viața, nu pur și simplu o filozofie sau o teologie complexă. Prezența Angelică nu răspunde la acele lucruri.

Dar la o răscruce majoră, cum este situația în prezent pe pământ, unul de-al lor va veni pe pământ. Unul de-al lor va fi trimis să înfrunte durerea adâncă de a fi Mesagerul – marea dificultate, marea taină, marea incertitudine, marea Prezență care-i va rămâne alături în procesul de a deveni o ființă umană adultă, el având însă o conștiență redusă cu privire la destinul și menirea mai înaltă pe care le are până în momentul în care chemarea lui este inițiată.

Nimeni nu înțelege viața Mesagerului, însă fiecare poate primi darurile Mesagerului, daruri ce depășeșc toate celelalte daruri care pot fi aduse de vreo persoană pe pământ – daruri mult mai durabile, mai universale, mai puternice și mai înălțătoare decât toate lucrurile pe care le-ar putea crea sau inventa vreo persoană vreodată. Oamenii pot avea idei convingătoare, însă nimic care să poată transforma viața unei persoane pe cea mai naturală și mai frumoasă cale.

Așa ceva trebuie să vină din Rai. Trebuie să vină prin Mulțimea care traduce Voinţa lui Dumnezeu. Căci Dumnezeul universului este mult prea mare ca să fie preocupat cu această lume – Dumnezeul nenumăratelor galaxii, dimensiuni, şi al Creației de dincolo de manifestarea fizică, fiind chiar și mai mare, așa de mare încât nu există nicio posibilitate să-i puteți cuprinde întinderea şi marea includere în viață.

Domnul miliardelor de miliarde de miliarde de rase şi mai multe se află cu siguranţă dincolo de toate principiile teologice care au fost vreodată create în această lume. Dar vedeți voi, acest aspect face parte din Noua Revelaţie a lui Dumnezeu, pentru că umanitatea își face apariția într-o Comunitate Vastă a vieții din univers şi trebuie să înceapă acum să se gândească la Dumnezeu având o reprezentare mai cuprinzătoare.

Căci pentru a înțelege ce face Dumnezeu în această lume, trebuie să înțelegeți ce face Dumnezeu în univers. Iar pentru prima dată, Revelaţia cu privire la acest aspect este oferită unei umanități care se află în pragul spațiului, unei umanități care se află în pragul de a distruge mediul înconjurător al planetei și care se conduce singură spre ruinare şi catastrofă. Este cel mai mare prag pe care l-a înfruntat umanitatea vreodată, având cele mai mari repercursiuni.

Totul se va schimba și se schimbă chiar și în această clipă. Din cauza acestei răscruci majore, Dumnezeu a trimis, prin Prezența și Mulțimea Angelică, o Revelaţie Nouă pentru oameni – o Revelaţie despre viața din univers şi despre lucrarea lui Dumnezeu de pretutindeni, nu în baza vreunui trib sau vreunei regiuni sau vreunui fenomen natural sau a istoriei limitate a vreunui grup sau vreunei naţiuni ci în baza realității vieții de pretutindeni.

Această perspectivă mai cuprinzătoare vă oferă cea mai mare oportunitate de a recunoaşte Puterea și Prezența care locuiește înăuntrul vostru și vă încurajează să vă folosiți intelectul pentru a sprijini această realizare, căci asta a fost creat să facă, iar acesta îi este serviciul cel mai înalt pentru voi.

Nu le veți cunoaște numele celor din Mulțime deşi ei ar putea oferi un nume la un moment dat vreunei persoane pentru a o ajuta să răspundă. Numele lor sunt lipsite de sens, căci ei sunt atât indivizi cât și unul – un fenomen pe care nu-l puteți cuprinde cu rațiunea, care nu se poate gândi decât la lucruri din această lume.

În vremea unei Revelații foarte mari, Mulțimea vorbește ca o singură Voce. Vorbește prin unul dintre membrii săi, dar ei toți vorbesc simultan, un fenomen pe care nu-l puteți lua în considerare cu adevărat. Este prea extraordinar. Este prea fenomenal. Depășește în întregime noțiunile voastre legate de realitate. Nu vă puteți imagina decât indivizi în univers, însă Mulțimea este unul și mulți şi unul, pentru că, vedeți voi, se află atât de aproape de Rai, unde cei mulți sunt unul, iar unul sunt mulți.

În viață, punctul tău central nu este să devii fermecat de Mulțime sau să te concentrezi pe Mulțime, căci menirea lor este să te implice în redobândirea Cunoașterii care trăiește înăuntrul tău.

Căci tu trebuie să fii cel care alege. Tu trebuie să fii cel care înfruntă consecinţele, dificultățile și binecuvântările hotărârilor tale. Tu esti cel care trebuie să aleagă să primească sau să refuze marele dar. Tu ești cel care trebuie să fie responsabil pentru tot ceea ce faci.

Aşa că nu te plimba spunându-le oamenilor că Dumnezeu te îndrumă să faci un lucru sau altul, căci este iresponsabil. Trebuie să spui, “Eu fac lucrul acesta pentru că simt că este lucrul care trebuie făcut”. Nu pretinde nicio altă autoritate, căci nu știi cu siguranță.

Nu poți cunoaște Mulțimea sau puterea Prezenței care trăiește înăuntrul tău dacă în tine nu a fost activată Cunoașterea şi dacă nu începe să-și facă apariția puternic în viața ta. Nu crea o romanţă în privința experienței tale angelice, oricare ar fi aceasta, fie că este reală sau fabricată pentru că, vezi tu, totul se leagă de apariția Cunoaşterii dinăuntrul tău.

Mulțimea este preocupată numai de acest lucru, căci până când acest lucru nu se întâmplă, nu eşti de încredere. Nu ești responsabil. Nu ești curajos. Nu ești autentic. Ești încă predispus la puterile de convingere ale societății şi la propriile temeri și preferințe. Ești prea slab.

De aceea trebuie să fii elevat în sinea ta printr-un proces de transformare foarte mare care nu poate fi inițiat decât de Mulțime. Nu te poți iniția singur. Poți medita timp de 20 de ani și să nu știi despre puterea şi prezenţa Cunoașterii.

Rugăciunea ta adresată astăzi cu cea mai mare putere, urgenţă şi autenticitate este ceea ce cheamă Mulțimea la tine. Nu te rogi pentru avantaje sau pur și simplu pentru protecție împotriva răului. Te rogi să fii izbăvit, neştiind ce înseamnă acest lucru, neîncercând să înțelegi izbăvirea, nefiind de părere că știi cum să te purifici pe tine. Căci numai Mulțimea ştie acest lucru.

Vezi tu, este un lucru extraordinar. Este cel mai mare miracol dintre toate. Este miracolul care crează toate celelalte miracole.

Dumnezeu a trimis acum un Mesaj Nou pe pământ pentru a pregăti umanitatea să înfrunte experiența și mediul unei planete noi și să întâmpine marea provocare de a apăra şi de a unifica civilizația umană.

Dumnezeu a trimis marea Revelaţie pe pământ ca să pregătească umanitatea pentru întâlnirea sa cu viața din univers – cel mai mare eveniment din istoria umană şi cel care prezintă cele mai mari provocări, dificultăți și oportunități pentru familia umană.

Un Mesager este pe pământ. El a fost în pregătire o perioadă foarte lungă de timp pentru a primi Revelaţia, căci este cea mai cuprinzătoare Revelație oferită vreodată umanității, oferită astăzi unei societăți educate, unei societăți învățate, unei societăți cu schimburi de informații la nivel global, unei societăți cu o conștiență globală, într-o anumită măsură.

Este prima dată în istorie când un Mesaj îi este oferit întregii lumi dintr-o dată. Căci trebuie să ajungă la oameni într-o perioadă scurtă de timp să pregătească umanitatea pentru marea schimbare care apare pe pământ și pentru semnificaţia întâlnirii sale cu forme inteligente de viață din univers, întâlnire care deja are loc pe pământ.

Niciuna dintre Revelațiile anterioare ale lui Dumnezeu nu vă pot pregăti pentru aceste lucruri, căci nu aceasta le-a intenția sau menirea. Au fost dăruite să formeze conștiența umană, civilizația umană și conștiința umană și eticile care să aibă posibilitatea de a călăuzi umanitatea către o unitate mai mare și o putere mai mare pe pământ.

Civilizația umană a fost creată, însă deși este foarte imperfectă – plină de corupție, diviziune și eroare – totuși promite foarte mult. Dacă ați cunoaște condițiile vieții în universul ce vă înconjoară, ați înțelege aceste speranțe mari. Dar nu le puteți înțelege încă. Nu aveţi acest punct de observare. Dar Mulțimea vede aceaste speranțe, bineînțeles, și de aceea se pune un mare accent pe această lume, pentru a se pregăti pentru acest prag major. Atât de multe sunt oferite astăzi, prin procesul Revelaţiei.

Însă Mesagerul înfruntă mari dificultăți, aceleași dificultăți pe care toți Mesagerii anteriori le-au înfruntat – neîncredere, antagonism, respingere, ridiculizare.

Oamenii nu pot vedea că cel mai mare eveniment de pe pământ are loc printre ei. Ei cred că este o încălcare a ideilor pe care le au, o provocare a convingerilor pe care le au. Ei sunt de părere că acest eveniment le va submina bogăţia, puterea și prestigiul în lume când de fapt oferă cea mai mare speranță de izbăvire pe care ar putea-o primi vreodată şi cea mai puternică pregătire pentru un viitor care va fi diferit de trecut în atât de multe feluri.

Mulțimea îl veghează şi îl călăuzește pe Mesager, căci importanța lui pe pământ nu poate fi subestimată. Importanţa lui pe pământ nu poate fi supraestimată. Mulțimea va vorbi prin el pentru a aduce Revelația pe pământ. Și vor vorbi la unison pentru că Mesajul este totul.
Dacă acest Mesaj poate fi recunoscut de suficiente persoane, luat în seamă şi urmat de suficiente persoane, umanitatea va avea puterea să abandoneze dezintegrarea şi conflicte şi războaie nesfârșite ca să construiască o bază nouă pentru viitor.

Revelaţia a oferit viziunea pentru această lume mai strălucită pentru umanitate, dar va fi o lume foarte diferită. Va fi nevoie de mare putere, curaj și onestitate pentru a o crea şi pentru a o menține într-un univers în care există forțe puternice și unde libertatea este rară. Numai Dumnezeu ştie cum poate fi săvârșit acest lucru. Numai Mulțimea înțelege aceste lucruri.

Sarcina ta acum este să înveți să primești și să faci Pașii către Cunoaștere așa încât să-ți poți găsi adevarata bază în viață, să-ți contești ideile, să rezolvi dilemele din trecut, să te ierți pe tine și să-i ierți pe alții și să privești viața de pe pământ fără respingere și condamnare. Căci aceasta este lumea care îți va evoca, în timp, darurile mai înalte şi rolul mai înalt.

Sunt atât de multe lucruri de dezvățat aici, atât de multe de considerat din nou. Trebuie să fii suficient de umil pentru a face asta. Dacă tu crezi că știi adevărul, dacă ești de părere că știi Voinţa lui Dumnezeu, dacă ești de părere că știi ce este universul, şansele tale de a descoperi adevărul vor fi foarte mici.

Mulțimea vegheză viața de pe pământ. Apelează la Mulțime – nu cu nonșalanță, căci nu te vor auzi. Nu ca să-ți satisfaci ambiţiile, visurile sau fanteziile, căci nu te vor auzi. Trebuie să te rogi cu inima și cu sufletul. Numai atunci îți poate ajunge vocea la ei, căci ei cunosc numai ce este adevărat, onest și pur.

Nu pot fi manipulați. Nu pot fi corupți. Nu pot fi influențați. Nu poți face o înțelegere cu ei. Căci trebuie să ai tăria să le primești sfatul în timp și să îl porți cu tine fără compromisuri și fără corupție. Atât de puternic va trebui să fii, pentru a face parte dintr-o forță superioară a binelui pe pământ.

Oamenii se vor gândi, “Vai, asta e prea mult pentru mine de luat în considerare. Provocarea este prea mare!” Dar Noi spunem nu. Este adecvată pentru cine ești şi pentru motivul pentru care ești pe pământ și pentru cine te-a trimis aici. Te gândești la tine într-un fel atât de înjositor. Te-ai degradat până într-o stare jalnică atunci când te gândești aşa. Nu-ți cunoști tăria, puterea sau menirea, pe care doar Cunoaşterea din tine le poate oferi.

Mulțimea veghează și îi așteaptă pe aceia care pot răspunde la Mesajul pe care Dumnezeu îl trimite pe pământ în acest moment. Căci Mesagerul iese acum în față să vorbească, să proclame și să predea Revelaţia. A fost reţinut pentru o lungă perioadă de timp până când Mesajul s-a finalizat. Acum este finalizat, iar societatea are mare nevoie de el, mai mare decât puteți realiza în acest moment.

Mesagerul reprezintă Mulțimea deși el este o ființă umană și deși este imperfect, căci toate fiinţele umane sunt imperfecte. A făcut greşeli, dar toți marii Mesageri au făcut greşeli.

Puterea Raiului dinăuntrul lui este tăria sa, este drapelul său, este scutul său. Îi puteți distruge corpul, dar nu-i puteți distruge Mesajul. Și nu puteți distruge ceea ce el aduce pe pământ și Puterea și Prezența care l-a trimis aici – Puterea și Prezența ce aşteaptă ca voi să răspundeți.

Căci darul vă este înaintat acum, iar Raiul veghează și aşteaptă să vadă cine poate primi, cine poate recunoaște, cine poate face Pașii către Cunoaștere şi poate primi darul unei existențe mai înalte într-o lume care devine mai întunecată și mai nesigură pe zi ce trece.