Ce promovează Noul Mesaj?

1. Libertatea umană – să învățați să clădiți, să mențineți și să protejați libertatea individuală și libertatea colectivă a umanității în fața unor încercări grave și fără precedent.

2. Unitatea umană, cooperarea și încetarea războaielor și a conflictelor – nu din standarde morale și idei înalte, ci pentru supraviețuirea colectivă a umanității.

3. Sustenabilitatea și restaurarea mediului – să păstrați și să împărtășiți resursele în diminuare ale lumii, în loc să concurați pentru ele, pentru a evita războiul, astfel încât umanitatea să poată avea un viitor care merită trăit.

4. Întâietatea Cunoașterii înăuntrul individului – Cunoașterea este Marea Înzestrare a Creatorului care trăiește înăuntrul tău și care îți permite să experimentezi și să exprimi Unica Spiritualitate a umanității, dincolo de toate barierele dintre rase, culturi, națiuni și religii. Numai Cunoașterea are puterea atât să călăuzească și să protejeze individul, cât și să unească și să-i ofere umanității posibilitatea de a-și trasa un nou curs.

5. Coexistența armonioasă și cooperarea dintre religiile lumii – Toate religiile lumii au fost inițiate de Dumnezeu și nu au fost niciodată menite să fie în concurență și în conflict una cu alta.

6. Dobândirea puterii în mediul mental – Trăiești într-un mediu mental și într-un mediu fizic. Mediul mental este mediul atotpătrunzător al gândurilor și influențelor în care trăim cu toții. Pentru a fi capabil să gândești liber, să ai discernământ și să reziști la manipularea mentală, trebuie să înveți despre mediul mental și să devii o forță în cadrul lui. Pași către Cunoaștere, Cartea Noului Mesaj de Practici, te învață cum să faci acest lucru.

7. Pregătirea pentru Marea Comunitate – Izolarea noastră a luat sfârșit. Profeția Noului Mesaj dezvăluie faptul că umanitatea nu este singură în Univers sau chiar în propria sa lume. Noul Mesaj este aici să pregătească indivizii și națiunile pentru realitatea, pericolul și oportunitatea de a întâlni o Comunitate Mare a vieții inteligente din univers. Fiind poporul nativ al acestei lumi, trebuie să înfruntăm cu înțelepciune și discernământ primele noastre întâlniri cu forțele ce intervin și să ne stabilim propriile reguli de angajare.

8. Pregătirea pentru Marile Valuri de schimbări – Profeția Noului Mesaj dezvăluie faptul că se năpustesc Valuri Mari de schimbări asupra întregii familii umane, creând o situație fără precedent în istoria umană. Printre Marile Valuri se numără schimbarea climatică și vremea catastrofică, resursele de energie în diminuare, deteriorarea severă a mediului, producția hrănii în scădere, instabilitatea economică și amenințarea crescândă a competiției, a conflictelor și a războaielor pe tema resurselor rămase ale lumii. Marile Valuri vor crea instabilitate imensă în întreaga lume, chiar și în națiunile bogate. Conștiența și pregătirea cu privire la realitatea Marii Comunități și la Marile Valuri de schimbări ce apar reprezintă marile necesități ale vremurilor noastre. Noul Mesaj a venit să ne pregătească pentru a naviga prin vremurile dificile ce ne așteaptă.

9. Contribuirea la bunăstarea unei lumi aflate în dificultăți – Adevărata fericire este rezultatul de a face ceea ce-ai venit aici să faci. Pentru a realiza acest lucru, trebuie să-ți unești mintea gânditoare cu mintea mai adâncă a Cunoașterii dinăuntrul tău și să-ți cultivi înțelepciunea și tăria pentru a-ți îndeplini misiunea în lume.

10. Clădirea celor Patru Piloni ai vieții tale – viața ta are patru piloni, precum cele patru picioare ale unei mese, care îți susțin viața și îi oferă tărie, stabilitate și echilibru:

Pilonul Relațiilor
Pilonul Sănătății
Pilonul Muncii și al Dăruirii
Pilonul Dezvoltării Spirituale

Noul Mesaj dezvăluie ce înseamnă cei Patru Piloni cu adevărat și cum pot fi întăriți și menținuți. Vei avea nevoie de piloni puternici pentru a putea înfrunta Marile Valuri și pentru a fi un izvor de tărie pentru ceilalți.

11. Relații cu un Scop Înalt – Te-ai născut cu o misiune și cu această Cunoaștere care să te ajute să găsești și să îndeplinești această misiune. Ca urmare, există anumite persoane în viață pe care trebuie să le întâlnești și cu care trebuie să stabilești o legătură. La un nivel mai adânc, asta îți reprezintă căutarea pentru relații. În Noul Mesaj, acestea sunt numite relații cu un scop înalt. Noul Mesaj te învață cum să-i găsești și să-i discerni pe acești indivizi, dincolo de toate celelalte forme de atracție și obligație. Nu-ți poți găsi și îndeplini misiunea de unul singur. Vei avea nevoie de relații excepționale bazate pe sinceritate și integritate a căror misiune și destin sunt în conformitate cu ale tale.

Trebuie să existe un testament nou care să promoveze aceste lucruri. Noul Mesaj de la Dumnezeu este un testament nou, o înțelegere nouă, o cale nouă, care depășește toate convingerile și presupunerile legate de trecut, toate conflictele și dezacordurile din trecut.

Noul Mesaj promovează înțelepciune, libertate umană, scop, unitate și cooperare având la bază Unica Spiritualitate a umanității și marile nevoi ale vremurilor noastre.